La data de 30 septembrie 2022, Ministerul Mediului, împreună cu proiectul finanțat de UE "Uniunea Europeană pentru Mediu (EU4Environment)" Program și AO EcoContact, a organizat un dialog la nivel înalt pentru a sensibiliza autoritățile guvernamentale, sectorul de afaceri, întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) și asociațiile de business cu privire la etichetarea ecologică. Recent, a fost elaborată o evaluare cuprinzătoare a cadrului juridic din Moldova, în cadrul căreia a fost identificată starea actuală legată de etichetarea ecologică, precum și legile existente care facilitează reglementarea și implementarea ulterioară a etichetării ecologice în țară.
Ministrul Economiei al Republicii Moldova, Sergiu Gaibu, a menționat: „Eco etichetarea ar fi o soluție pentru acei agenți economici care sunt conștienți, implementează aceste măsuri și au producție într-adevăr calitativă, compuși prietenoși, depun acel efort, inclusiv investițional, pentru a face o platformă de producere modernă și ecologică. Este important ca acei agenți economici care au și produse ecologice și procese mai prietenoase să fie recunoscuți de societate prin etichetare și să fie promovați în calitate de agenți economici performanți.”
Secretarul de stat al Ministerului Mediului, Iordanca-Rodica Iordanov, a declarat: ”Regulamentul este un element care conectează domeniul protecţiei mediului şi domeniul economic. Îl vedem ca pe un instrument care poate să ne ajute nu numai în promovarea produselor, autohtone pe piaţa Uniunii Europene, dar pe de altă parte, să punem accentele pe calitatea mediului în procesul de producere şi în toate aspectele care ţin nemijlocit de plasarea unui produs nou sau serviciu, care, apropo, tot poate fi etichetat cu eticheta ecologică pe piaţa naţională şi, de ce nu, pe piaţa europeană.”
Ofițerul de Programe, Delegația UE în Republica Moldova, Matilda Halling a spus: ”Referitor la avantaje, e bine să reieșim din contextul actual. Republica Moldova este țară candidată în familia europeană și trebuie să accelereze în continuare toate reformele pentru armonizarea standardeleor europene și internaționale. Strategia cheie este Pactul verde European și pilonul principal de tranziție spre economia circulară”.
Veronika Hunt Šafránková, director al oficiului UNEP din Bruxelles, a punctat: ”Tranziția spre economia verde este foarte importantă, mai ales în contextul crizei globale, a pierderii biodiversității. Poluărea și schimbările climatice reprezintă o problemă majoră. UNEP asigură partajarea experienței și a bunelor practici în întreaga lume, susținem guvernele și alte părți interesate la crearea unui mediu mai favorabil”.
Menționăm că atribuirea etichetei ecologice are ca obiectiv stabilirea unui sistem de acordare pe bază voluntară a etichetei ecologice pentru promovarea produselor cu un impact redus asupra mediului pe parcursul întregului lor ciclu de viață şi furnizarea către consumatori de informații exacte şi stabilite în bază științifică cu privire la impactul acestora asupra mediului.
În prezente, mecanismul de etichetare ecologică la nivel național se află în proces de definitivare a proiectului Regulamentului privind etichetarea ecologică prin transpunerea Regulamentului (CE) nr. 66/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind eticheta ecologică a UE. Acesta a fost supus recent dezbaterilor în cadrul Grupului de lucru al Comisiei de stat pentru reglementarea activității de întreprinzător și urmează a fi avizat de către instituțiile de resort.
Promovarea sistemului de eco-etichetare la nivel național în Moldova poate spori încrederea consumatorilor față de produse, poate crește competitivitatea întreprinderilor și poate facilita accesul acestora la noi piețe (de exemplu, piața UE). Printre alte avantaje, etichetarea ecologică reduce impactul asupra mediului și presupune reducerea costurilor asociate cu producția de bunuri.
Evenimentul a reunit peste 30 de participanți de la Ministerul Mediului, Ministerul Economiei, Ministerul Finanțelor, Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, UNEP, reprezentanți ai organismelor naționale de certificare și standardizare, comunitatea internațională și reprezentanți ai asociațiilor de afaceri.
About EU4Environment
Proiectul "Uniunea Europeană pentru mediu" (EU4Environment) are ca scop să ajute țările din Parteneriatul estic să-și păstreze capitalul natural și să crească bunăstarea mediului a oamenilor, prin susținerea acțiunilor legate de mediu, demonstrarea și deblocarea oportunităților pentru o creștere mai ecologică și stabilirea de mecanisme pentru a gestiona mai bine riscurile și impactul asupra mediului.
Acțiunea este finanțată de Uniunea Europeană și implementată de cinci organizații partenere: OCDE, UNECE, UNEP, UNIDO și Banca Mondială, în baza unui buget de aproximativ 20 de milioane EUR. Perioada de implementare a Acțiunii este 2019-2022.
Pentru mai multe informații:
https://www.eu4environment.org