Masa Rotundă „ECONOMIA VERDE. Fabricat în Moldova”, ediția a patra

Masa Rotundă „ECONOMIA VERDE. Fabricat în Moldova”, ediția a patra

La 1 februarie curent, în incinta Moldexpo, a fost organizată o Masă Rotundă privind dezvoltarea Economiei Verzi în Republica Moldova. Activitatea a avut loc în cadrul ediției a IV-a a Expoziției Fabricat în Moldova, fiind desfășurată ca o continuitate a Programului UE „Ecologizarea Economiilor în țările Parteneriatului Estic (EaP GREEN)” și în baza Programului pentru promovarea Economiei Verzi în Republica Moldova, aprobat prin HG nr. 160 din 21.02.2018.

Scopul evenimentului este de a aduce în atenția publicului necesitatea dezvoltării și promovării Economiei Verzi în țara noastră, precum și atingerii Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă asumate pe acest segment de către autoritățile, ONG-urile și persoanele interesate în domenii precum: eficiența energetică, producția ecologică, ecoturismul, agricultura ecologică, protecția ecosistemelor, etc. De asemenea, a fost prezentat Programul pentru promovarea Economiei Verzi în Republica Moldova ca parte a implementării Strategiei Naționale de Dezvoltare Moldova 2030.

Un subiect aparte a fost rolul sectorului asociativ, a informației și educației ecologice și a procedurii ESM în promovarea implementării principiilor economiei verzi.

Masa Rotundă a întrunit reprezentanții agenților economici, agențiilor guvernamentale, asociațiilor obștești, sectorului științific și educativ.

Evenimentul este organizat de AO EcoContact şi Camera de Comerț şi Industrie a Republicii Moldova, în coordonare cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și Ministerul Economiei și Infrastructurii.

50970773 1996149510677617 330246185782607872 N

51132339 396871837729525 8768318203144175616 N

50713991 1984444494938344 2302570823954726912 N

Solicită o consultație de mediu

Solicitarea dvs. va fi preluată în scurt timp de către un consultant EcoContact, care vă va contacta pentru detalii.