Între promisiuni și angajamente, procesul creării Parcului Național „Nistrul de jos” – un proiect încă în fază de deziderat

Între promisiuni și angajamente, procesul creării Parcului Național „Nistrul de jos” – un proiect încă în fază de deziderat

Data de 24 mai, a fost marcată, în anul 1909 de înființarea primelor 9 parcuri naționale din Suedia (și din Europa). În 1999, la inițiativa Federației Europene EUROPOARC a fost instituită Ziua Europeană a Parcurilor Naționale, care are scopul de a aduce în atenția populației importanța protejării și conservării ariilor naturale protejate și importanța conservării și gestionării durabile a acestor locuri.

Conceptul de parc național vizează, în primul rând, acele arii naturale protejate al căror scop este protecția și conservarea unor eșantioane reprezentative pentru spațiul biogeografic național. Lucrul de gestionare a unui parc național constă în îmbinarea armonioasă a interacțiunii omului cu natura, favorizând protecția mediului și a peisajului natural, supravegherea folosirii fără exces a resurselor/terenurilor, promovarea culturii tradiționale a populației locale, susținerea activităților științifice, precum și identificarea posibilităților de recreere și ecoturism.

Așadar, un parc național reprezintă un conglomerat de resurse naturale unice, a căror exploatare va avea loc în mod rațional pentru a fi protejate de factorii antropici.

În Republica Moldova, în aspect legal, parcurile naționale sunt reglementate de Legea nr. 1538-XIII din 25 februarie 1998 privind Fondul Ariilor Naturale Protejate de Stat și cu Hotărârea Parlamentului­­ privind fondarea acestora.

Printre parcurile sau rezervațiile naturale protejate de stat, în Moldova, se numără: Parcul Naţional „Orhei”, Rezervațiile Științifice „Pădurea Domnească”, „Codrii”, „Iagorlîc”, „Prutul de Jos”, „Plaiul Fagului”. Pădurea Împărătească din Olănești, Grădina Turcească din Talmaza, Mlaștina din Togai și Râul Știubei sunt alte fragmente naturale cu plante și animale rare, unele dintre ele intrate în Cartea Roșie.

24 mai 2020: Parcul Național „Nistrul de Jos” – un proiect (încă) în fază de deziderat

Un astfel de parc naţional  se planifică a se crea în zona din sudul-estul Republicii Moldova situată pe malul Nistrului, numită „Nistru de Jos”, încă din anul 2003. Crearea acestui parc este un obiectiv de o importanţă majoră pentru țară – obiectiv care a fost prevăzut în proiectul „Planificarea naţională în domeniul biodiversităţii pentru a susţine implementarea Planului Strategic al CBD 2011-2020 în Republica Moldova”, conform căruia, până în anul 2020 se planifică extinderea substanţială a teritoriilor incluse în fondul ariilor naturale protejate de stat.

Aria naturală a Nistrului de Jos cuprinde lunca râului Nistru, care se extinde pe suprafața dintre satele Copanca (raionul Căușeni) și Palanca (raionul Ștefan Vodă). Această arie naturală este protejată prin Convenția Ramsar – de conservare a biodiversității și a resurselor zonelor umede – document semnat în anul 2000 de către Republica Moldova; tot atunci lacurile Beleu și Manta din lunca Prutului de Jos (raionul Cahul), au fost incluse în lista zonelor umede de importanță internațională.

1

5

3

Despre crearea Parcului Național „Nistrul de Jos”, se cunoaște de câțiva ani. Mai mult, în sprijinul realizării acestui deziderat, s-au depus eforturi consistente, care au implicat, deopotrivă, autorități publice centrale și locale, ONG-uri de mediu, antreprenori locali și, bineînțeles fonduri… deocamdată doar străine.

Este relevant să amintim aici despre suportul Agenției Austriece de Dezvoltare, care ne susține, din fondul programului Austriac de Dezvoltare și cooperare, în implementarea proiectului Măsuri de adaptare și reziliență la schimbările climatice și dezvoltarea instituțională în Zona Ramsar „Nistrul de Jos”.  Proiectul vine în susținerea creării Ariei Naturale Protejate de Stat – Parcului Naţional „Nistrul de Jos”, sporind interesul populației locale pentru oportunitățile de dezvoltare din zonă.

Totuși, considerăm că un rol esențial în procesul de creare a parcului național, îl au autoritățile și, în mod implicit, populația locală. De aceea, este important ca toți actorii implicați să cunoască ce presupune crearea unui parc național, care sunt avantajele existenței acestuia la nivel local și național, ce eforturi necesită întreținerea unei asemenea arii protejate și cum poate fi schimbată în aspect pozitiv viața comunităților din împrejurimile imediate.

Solicită o consultație de mediu

Solicitarea dvs. va fi preluată în scurt timp de către un consultant EcoContact, care vă va contacta pentru detalii.