AO EcoContact a organizat în perioada 4-9 septembrie curent, o vizită de studiu în Austria, în cadrul proiectului Consolidarea măsurilor de adaptare la schimbările climatice în Rezervația biosferei "Prutului de Jos", finanțat de Agenția Austriacă de Dezvoltare cu surse ale Cooperării Austriece pentru Dezvoltare, și implementat de către A.O. EcoContact, în parteneriat cu Centrul de Consultanță Ecologică Cahul.
Astfel, delegația formată din reprezentanți ai EcoContact, ai Ministerului Mediului, ai autorităților publice locale din cadrul Rezervației biosferei "Prutul de Jos", ai Sub-bazinului Hidrografic Frumoasa-Crihana, ai Consiliului raional Cahul, ai Inspecției pentru Protecția Mediului Cahul și reprezentanți ai Agenția de Mediu Sud din Republica Moldova, au vizitat parcurile naționale "Neusiedler See-Seewinkel National Park" și "Donau-Auen National Park".
Scopul de bază al acestei vizite a fost acumularea de cunoștințe și abilități referitoare la gestionarea eficientă și corectă a ariilor protejate, cu accent pe conservare. Totodată, vizita a servit drept o platformă de discuții, schimb de experiență și bune practici, precum și a oferit oportunitatea de a stabili acțiuni comune pentru cooperarea viitoare.
În particular, reprezentanții parcurilor naționale din Austria au împărtășit din experiența creării acestora, abordând premisele, evoluția activităților, modul de conlucrare cu autoritățile centrale și locale privind gestionarea parcurilor. În context, au fost scoase în evidență atât experiențele pozitive, cât și provocările întâmpinate de-a lungul activității, precum și soluțiile care au ajutat la rezolvarea unor conflicte iscate în rândul cetățenilor, în legătură cu crearea parcurilor naționale. De asemenea, s-a discutat despre activitățile de consolidare a nivelului de conștientizare a importanței ariilor protejate în rândul tinerei generații.
La rândul lor, reprezentanții delegației din Republica Moldova au prezentat modul în care funcționează Rezervația biosferei "Prutul de Jos", măsurile de adaptare la schimbările climatice întreprinse în cadrul proiectului.
Cele două părți au subliniat deschiderea pentru o colaborare viitoare și pentru inițierea de proiecte comune.