„Integrarea europeană pe dimensiunea de mediu reprezintă un amplu proces de modernizare a infrastructurii și economiei noastre, dincolo de transpunerea directivelor. Provocarea principală ține de capacitatea de a transforma standardele verzi în avantaje competitive pentru afacerile locale, inclusiv prin valorificarea finanțărilor europene.” Aceasta a fost declarația directoarei AO EcoContact, dr. Iordanca-Rodica Iordanov și fost ministru al mediului, rostită astăzi în cadrul mesei rotunde „Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană: de la obiectiv politic la proiect național de coeziune socială".
Evenimentul, organizat Mișcarea „Construim ÎnCREDEre”, a reunit experți din Moldova și UE, reprezentanți ai mediului academic și ai societății civile, pentru a discuta oportunitățile și provocările parcursului european al Republicii Moldova. Directoarea AO EcoContact a intervenit în cadrul Panelului II, dedicat beneficiilor și provocărilor integrării europene pentru cetățeni.
În intervenția sa, dr. Iordanov a atras atenția asupra unui echilibru care trebuie găsit în relația dintre cerințele de mediu și dezvoltarea economică. Deciziile luate astăzi în favoarea agenților economici, fără a lua în calcul costurile de mediu pe termen lung, generează cheltuieli mai mari în viitor, atât pentru autorități, cât și pentru sectorul privat. Tocmai de aceea, respectarea standardelor europene privind emisiile industriale și calitatea aerului reprezintă o investiție, nu o povară.
Iordanca-Rodica Iordanov a subliniat că implementarea acestor standarde presupune consolidarea capacității instituționale la nivel local. Autoritățile au nevoie de instruire și de specialiști în domeniul mediului, inclusiv în comunitățile rurale. Totodată, gestionarea apelor uzate și a deșeurilor rămâne una dintre cele mai mari provocări ale Moldovei în procesul de aliniere la cerințele UE, un domeniu care necesită investiții substanțiale și soluții sistemice.
Alte subiecte discutate în cadrul evenimentului au vizat lecțiile învățate de alte țări în procesul de integrare europeană, modalitățile de reducere a diviziunilor sociale și consolidarea statului de drept prin reforme în justiție.