Zonele umede și bunăstarea umană - Ziua mondială a zonelor umede

Zonele umede și bunăstarea umană - Ziua mondială a zonelor umede

Ziua mondială a zonelor umede este sărbătorită în fiecare an la 2 februarie. Această zi marchează data adoptării Convenției privind zonele umede în 1971, în orașul iranian Ramsar, pe malul Mării Caspice. Tema aprobată de către Comitetul permanent al Convenției pentru anul 2024 este ”Zonele umede și bunăstarea umană”.

Zonele umede reprezintă o valoare patrimonială esențială pentru dezvoltarea durabilă. Iar tema din acest an vine să sublinieze faptul că responsabilitatea pentru starea ecologică a acestor zone revine omului, comunității, solicitând eforturi pentru conservare și utilizare durabilă a acestui patrimoniu natural.

Republica Moldova a ratificat Convenția asupra Zonelor umede de importantă internațională, în  special  ca  habitat  pentru  păsările  acvatice  prin  Hotărârea  Parlamentului nr. 504 –XIV  din 14 iulie 1999 şi a devenit membru al acestei convenții în iunie 2000. Astfel, în țara noastră sunt recunoscute oficial trei zone Ramsar:

Zona Ramsar Nr.1029 "Lacurile Prutului de Jos", desemnată în 2000, se află în sud-vestul țării, între orașul Cahul şi satul Giurgiulești în partea inferioară a luncii fluviului Prut, și include lacurile naturale Beleu și Manta, importante, în special, pentru păsările de apă.

Zona Ramsar "Nistrul Inferior" Nr. 1316, desemnată în 2003, este amplasată în partea de sud-est a Republicii Moldova, pe teritoriile raioanelor Căușeni şi Ștefan-Vodă şi parțial Slobozia de pe malul stâng al Nistrului, fiind esențială pentru habitatul natural, care constituie ce mai mare biodiversitate de pe teritoriul țării noastre. Amintim că la 31 martie 2022, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat atribuirea statutului de parc național. Legea a intrat în vigoare la 22 aprilie.

Zona Nr. 1500 "Unguri-Holoșnița", desemnată în 2005, se întinde pe teritoriul raionului Soroca, incluzând terenuri și bazine acvatice de-a lungul fluviului Nistru. Astfel, zona se întinde de la nord-vest de satul Calarașovca până la hotarul comunei Holoșnița în partea de sud-est.

Zonele umede joacă un rol esențial în purificarea apei și contribuie la prevenirea inundațiilor. De asemenea, zonele umede îmbunătățesc calitatea aerului atmosferic, completează rezervele de apă potabilă, astfel contribuind la bunăstarea umană.

Conform datelor www.ramsar.org, în prezent, există peste 2.400 de situri Ramsar în întreaga lume. Acestea acoperă peste 2,5 milioane de kilometri pătrați.

Imagine Web

Solicită o consultație de mediu

Solicitarea dvs. va fi preluată în scurt timp de către un consultant EcoContact, care vă va contacta pentru detalii.