Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei - Uniți pentru Pământ: moștenirea noastră, viitorul nostru

Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei - Uniți pentru Pământ: moștenirea noastră, viitorul nostru

Astăzi, 17 iunie, marcăm Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și Secetei, instituită de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU) în 1994. Anul acesta sărbătorim și cea de-a 30-a aniversare a Convenției Națiunilor Unite pentru Combaterea Deșertificării (UNCCD), singurul tratat obligatoriu la nivel internațional din punct de vedere juridic privind gestionarea terenurilor și secetei. 

Campania pentru Ziua Deșertificării și Secetei 2024 se desfășoară sub sloganul „Uniți pentru Pământ: Moștenirea noastră, viitorul nostru”, aducând în prim-plan importanța colaborării globale pentru a stopa degradarea terenurilor și subliniind puterea transformatoare a gestionării durabile a terenurilor pentru a face față crizelor ecologice actuale. 

 Responsabilitatea de a proteja planeta revine fiecăruia dintre noi și doar Uniți pentru Pământ prin implicare și eforturi comune putem contribui la prevenirea și stoparea proceselor de deșertificare și a efectelor distructive ale secetei. Printre activitățile esențiale în această direcție se numără: 

  • promovarea agriculturii sustenabile: utilizarea irigației eficiente, alternarea culturilor, adoptarea practicilor agricole conservative, utilizarea sideratelor și controlul eroziunii solului. 
  • implicarea în campanii de plantare a arborilor și reîmpădurire a zonelor afectate de deșertificare. 
  • gestionarea responsabilă și eficientă a resurselor de apă. 
  • reciclarea și reducerea deșeurilor. 
  • participarea la campanii de conștientizare și sprijinirea proiectelor locale de restaurare a terenurilor. 

Republica Moldova a aderat la Convenția Națiunilor Unite pentru Combaterea Deșertificării (UNCCD) la 24 decembrie 1998. Amintim că în perioada 22 – 24 aprilie, la Chișinău a avut loc Conferința Regională privind Seceta și Neutralitatea Degradării Terenurilor, eveniment care a reunit experți din Regiunea Europa Centrală și de Est, Mediteraneeană de Nord și Asia Centrală pentru a discuta despre impactul secetei asupra regiunii noastre, a elabora strategii de combatere a secetei și de adaptare la schimbările climatice, și a aprofunda cooperarea internațională în combaterea secetei. 

În cadrul conferinței, a fost pus la dispoziția participanților, Raportul Național nr. IV al Republicii Moldova UNCCD, elaborat cu implicarea activă a AO EcoContact, Programul Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) și finanțat de Fondul Global de Mediu (GEF), oferind o analiză detaliată a provocărilor și oportunităților specifice țării noastre în ceea ce privește combaterea secetei și degradării terenurilor. Recomandările din raport vor fi integrate în programele naționale pentru a asigura implementarea țintelor stabilite. 

 Sursa: https://www.unccd.int/news-stories/press-releases/desertification-and-drought-day-2024-united-land-our-legacy-our-future  

Solicită o consultație de mediu

Solicitarea dvs. va fi preluată în scurt timp de către un consultant EcoContact, care vă va contacta pentru detalii.