Cadrul de reglementare și de aplicare a autorizațiilor de mediu, efectuarea controlului și investigarea încălcărilor legislației de mediu conform practicilor UE au fost abordate în cadrul vizitei de studiu în Estonia, organizate în perioada 18 – 22 septembrie de către EcoContact, în parteneriat cu Biroul Estonian de Mediu și Asociația MTU Green Dictionary.
Membrii delegației moldovenești, reprezentanți ai autorităților de mediu, ai organelor de drept și experți în domeniu, au fost familiarizați cu cadrul instituțional de protecție a mediului în Estonia. În particular, participanții au fost informați despre rolurile diferitor instituții în procesul de emitere a autorizațiilor, efectuarea monitorizării și a controlului respectării legislației de mediu, precum și despre cooperarea inter-instituțională. O atenție deosebită a fost acordată și cooperării între autoritățile de mediu și procuratura Estoniei, inclusiv la nivelul cooperării transfrontaliere cu privire la infracțiunile de mediu.
Participanții au vizitat principalele întreprinderi, care sunt supuse sistemului riguros de autorizarea și de verificare a conformității cu legislația de mediu, printre care se regăsesc incineratorul deșeurilor municipale centrala termică Iru din mun. Tallinn și industria minieră și de prelucrarea a șisturilor bituminoase din cadrul Viru Keemia Grupp.
Probleme asociate cu pescuitului ilicit la lacul Peipsi precum și utilizarea sistemelor performante de monitoring al activității de pescuit (sisteme satelit, GPS și utilizare de drone) au fost discutate cu inspectorii din cadrul Departamentului de Dezvoltare pentru Supravegherea Faunei Sălbatice și a Pescuitului al Biroului Estonian de Mediu.
Totodată, participanții au avut oportunitatea de a afla mai multe despre programele educaționale, promovarea imaginii în societate, cooperarea cu poliția și alte structuri privind protecția mediului, inclusiv privind gestionarea ariilor naturale protejate, în cadrul vizitelor la Centrele de informare ecologică din orașele Pärnu, Iisaku și Endla.
Vizita de studiu s-a desfășurat în cadrul proiectului „O justiție verde pentru un mediu protejat si comunități durabile în Republica Moldova” implementat de AO EcoContact cu suportul Suediei.