EcoContact, în parteneriat cu Ministerul Mediului și Institutul Național al Justiției, a desfășurat pe 21 octombrie curent, o nouă rundă de instruiri în domeniul aplicării legislației de mediu, organizate în cadrul proiectului „Justiție Verde”, susținut de Suedia.
De această dată a fost abordată tematica: ”Particularitățile investigării și examinării infracțiunilor ecologice”. Evenimentul a întrunit peste 20 de participanți, printre care procurori, judecători și reprezentanți ai autorităților de mediu.
În particular, au fost discutate subiectele ce vizează cadrul normativ și aspecte practice de aplicare a legislației, situația actuală privind investigarea și constatarea contravențiilor și infracțiunilor ecologice, prezentarea cauzelor contravenționale în instanță. De asemenea, au fost abordate particularitățile infracțiunilor în domeniul gestionării solului și subsolului, resurselor de apă și fondului forestier.
Seminarul face parte dintr-un ciclu de instruiri privind dreptul de mediu, inițiate în 2021 de comun cu Ministerul Mediului, cu scopul general de promovare a bunei guvernanțe de mediu și dezvoltării educației juridice în Republica Moldova.