Astăzi, 10 noiembrie curent, EcoContact a organizat prima instruire organizațională pentru beneficiarii Programului de granturi mici pentru ONG-uri „Cetățeni activi pentru un mediu sănătos și Justiție verde”.
La eveniment au participat reprezentanți ai Ambasadei Suediei în Republica Moldova și ai celor opt asociații obștești, beneficiari ai granturilor oferite în cadrul proiectului „O justiție verde pentru un mediu protejat și comunități durabile în Republica Moldova”, implementat de către EcoContact, cu susținerea financiară a Suediei.
Prezentă la eveniment, Karin Borovic, șefa cooperare pentru dezvoltare, Ambasada Suediei, a salutat activitatea societății civile și a reiterat suportul Suediei pentru Republica Moldova în vederea atingerii obiectivelor comune: ”Suedia va continua să sprijine eforturile Republicii Moldova de a se integra în Uniunea Europeană. Aceasta rămâne o prioritate pentru noi atâta timp cât cetățenii Moldovei aspiră la un viitor mai bun și sigur. Îmbunătățirea mediului înconjurător, dezvoltarea economică, pacea și stabilitatea în Europa reprezintă un interes comun atât pentru Suedia, cât și pentru Moldova.”
În cadrul instruirii, reprezentanții ONG-urilor au prezentat proiectele, precum și rezultatele intermediare ale activităților implementate, astfel împărtășind experiența și bunele practici. Totodată, beneficiarii PGM au fost familiarizați cu tehnici de comunicare, promovarea și asigurarea vizibilității proiectelor; au aflat mai multe despre oficii verzi - ședințe verzi: cum să ne ecologizăm procedurile, procesele și oficiile; au primit informații despre integrarea dimensiunii de gen in activitățile ce țin de protecția mediului. Alte aspecte relatate în cadrul evenimentului au vizat aspecte de completare a formularelor raportării intermediare narative și financiare.
PGM a fost lansat în luna iunie curent și vizează susținerea inițiativelor privind soluționarea problemelor de mediu locale, promovarea, sprijinul și facilitarea participării publicului la luarea deciziilor și elaborarea regulamentelor locale cu aspecte de mediu.