Reprezentanta AO EcoContact a participat pe 27 aprilie curent, la reuniunea experților din cadrul Forumului Societății civile al Parteneriatului Estic dedicată aspectelor legate de mediu, reziliență la schimbările climatică precum și securitate energetică în regiunea Parteneriatului Estic.
Evenimentul a fost organizat la Bruxelles de către Consorțiul Think Tank Consortium condus de Ukrainian Prism, cu sprijinul Forumului Societății Civile din cadrul Parteneriatului Estic și a întrunit experți din partea participanților politici din Parteneriatul Estic, precum și factori de decizie din instituțiile europene.
În cadrul discuțiilor, au fost prezentată performanța fiecărei țări partenere în raport cu prioritățile-cheie privind aspectele de mediu, dar și prioritățile care necesită a fi setate și pe larg promovate atât de către societatea civilă, cât și de Parteneriatul Estic. De asemenea, a fost evidențiat aspectul că, în tendințele de a asigura securitatea energetică a țării, este important de a urmări și protecția mediului, iar implicarea societății civilă reprezintă o forță cheie de a furniza expertiza necesară pentru a ghida implementarea politicilor și inițiativelor în mod eficient.
Forumul Societății Civile este o parte importantă a Inițiativei Parteneriatului Estic, lansată de UE în 2009 pentru a consolida relațiile cu șase state din Europa de Est și de Sud (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina), prin intermediul dialogului și cooperării între organizațiile societății civile din regiune și UE.