Turismul este o industrie care aduce creștere și stabilitate economică regiunilor, fiind totodată un instrument de protejare a patrimoniului natural și cultural. Practicat responsabil, turismul durabil contribuie la conservarea biodiversității, la valorificarea resurselor și la consolidarea relației dintre comunități și mediul înconjurător.
Ziua mondială pentru turism durabil, instituită de Adunarea Generală a ONU și marcată anual la 17 februarie, evidențiază importanța unui turism capabil să se adapteze la crize, să își continue activitatea și să se refacă rapid, limitând pierderile și efectele negative asupra oamenilor și naturii.
Turismul durabil, inclusiv ecoturismul, contribuie la tranziția către modele responsabile de consum și producție și la utilizarea responsabilă a resurselor naturale. Această industrie susține cultura locală, îmbunătățește calitatea vieții și oferă oportunități economice pentru femei, tineri și comunitățile locale. În același timp, are efecte pozitive asupra mediului rural, inclusiv asupra micilor fermieri și fermelor de familie.
Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, numărul de vizitatori (turiști și excursioniști), beneficiari ale serviciilor turistice prestate de agențiile de turism și tur-operatoare, a constituit 604,1 mii persoane (cu 8,7% mai mult față de anul 2024).
Pe măsură ce tot mai mulți oaspeți vin să descopere patrimoniul natural și cultural al țării, experiența turistică trebuie să se desfășoare cu grijă și respect pentru natură și pentru comunitățile locale.
Iată câteva reguli simple care te ajută să fii un turist responsabil în ariile naturale protejate:
# Urmează doar potecile marcate. Nu scurta traseele și nu croi drumuri prin vegetație.
# Dacă aria prevede o taxă de acces, achit-o. Banii ajută la întreținerea zonei.
# Unele locuri pot fi închise în anumite perioade, mai ales când animalele se împerechează sau pădurile se regenerează. Respectă semnele.
# Focul se face doar acolo unde e permis și doar dacă ești sigur că nu există pericol de incendiu.
# Nu distruge semnele, refugiile, băncuțele sau alte amenajări. Sunt făcute pentru siguranța și orientarea ta.
# Nu rupe și nu tăia plante, chiar și cele care par comune, toate au un rol în echilibrul natural.
# Nu urmări, prinde sau muta animale. Nu deranja cuiburi și nu aduce alte viețuitoare din afară.
# Nu da mâncare animalelor sălbatice. Le face rău, chiar dacă ți se pare că le ajuți.
# Dacă vezi incendii, braconaj, poluare sau orice alt pericol, anunță administratorul sau autoritățile.
# Nu lăsa nimic în urmă. Fiecare ambalaj, rest sau muc de țigară trebuie dus la coș.
Pentru o ghidare completă, accesează broşura „Reguli de comportament în ariile naturale protejate din Republica Moldova”
Aceasta a fost realizată în cadrul proiectului „Îmbunătățirea managementului ariilor protejate din Republica Moldova prin dezvoltarea instituțională, consolidarea capacităților și restaurarea habitatelor”, finanțat de Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA), ca parte a Parteneriatelor Internaționale Austria și implementat de AO Societatea Ecologică „Biotica” și AO EcoContact.
https://cms.ecocontact.md/uploads/ecocontact/originals/06349dd8-08ae-483a-b11e-39618c793091.pdf
Surse: https://www.un.org/en/observances/tourism-resilience-day