Durata contractului: iulie 2024 – iulie 2025
Tip contract: contract prestări servicii, persoană juridică/Asociație obștească
Introducere:
Asociația EcoContact este o organizație neguvernamentală și are drept scop promovarea proceselor de dezvoltare durabilă, protecția mediului și utilizarea sustenabilă a resurselor naturale la nivel regional. Asociația EcoContact activează la nivel local, național și regional.
Proiectul „O justiție verde pentru un mediu protejat si comunități durabile în Republica Moldova” implementat de AO EcoContact cu suportul Suediei își propune să contribuie la îmbunătățirea cadrului normativ și instituțional al guvernanței și al justiției de mediu prin promovarea unei implicări mai active și a unei cooperări mai strânse din partea tuturor actorilor-cheie în domeniul protecției mediului, la nivel național și local.
Context:
EcoContact anunță concurs deschis pentru selectarea unei persoane juridice/ cu experiență relevantă în producerea podcasturilor. Aceasta va aborda subiectele justiției verzi pentru un mediu protejat și comunități durabile, care vor fi promovate în cadrul unei campanii naționale de informare și sensibilizare. Sunt planificate zece episoade de podcasturi ce vor fi realizate în baza unor scenarii elaborate de compania selectată și agreate în colaborare cu AO EcoContact.
Se preconizează realizare a cel puțin 10 podcasturi:
- 3 podcasturi la nivel național (cu participarea reprezentanților proiectului, autorităților de mediu, organelor de drept și donatorului), precum și
- 7 podcasturi pe subiecte ce vizează probleme de mediu și acces la justiție în cele 7 regiuni pilot ale proiectului (mun. Bălți, r. Fălești, r. Hîncești, r. Ialoveni, r. Cahul, r. Ștefan Vodă, r. Căușeni).
Descrierea serviciilor/activităților
- Elaborarea conceptelor/scenariilor pentru cele10 episoade ale podcastului, în colaborare cu AO EcoContact;
- Producerea podcasturilor după aprobarea conceptelor, inclusiv coordonarea cu AO EcoContact a etapelor principale ale producției: planificarea, înregistrarea și editarea audio;
- Adaptarea tehnică a podcasturilor pentru promovarea pe diferite platforme online, rețele sociale etc.;
- Promovarea podcasturilor pe diverse platforme și prezentarea datelor de audiență, inclusiv criteriile femei/bărbați, rural/urban.
Podcasturile trebuie să întrunească, dar să nu se rezume la următoarele condiții tehnice
- să se adreseze publicului larg și să transmită, într-un mod original și creativ, mesajul că întreaga societate să conștientizeze consecințele problemelor de mediu, accesul la informații de mediu și justiție verde;
- să promoveze dreptul la acces la informații de mediu, creșterea potențialului de adaptare la schimbări climatice, necesitatea asigurării transparenței decizionale la nivel local, importanța implicării comunității în elaborarea politicilor de mediu locale.
- să promoveze activitățile desfășurate, inclusiv rezultatele implementării programelor de granturi mici realizate de către ONG-uri de mediu și Mass Media regională în cadrul proiectului;
- să asigure cel puțin 100 mii de ascultători permanenți.
- să conțină elemente sonore adecvate și atrăgătoare (muzică, compoziție de bază etc.);
- să aibă un limbaj simplu și atractiv, pe înțelesul publicului larg;
- să conțină elementele de vizibilitate ale proiectului;
Cerințe de eligibilitate pentru redacția/persoana juridică executoare:
- să fie persoană juridică rezidentă în Republica Moldova și să aibă experiență relevantă prezentată în cadrul portofoliului de cel puțin 2 ani;
- să confirme capacitatea financiară;
- să dovedească experiența de realizarea a podcasturilor și să dețină în portofoliu nișa - informarea populației pe probleme de mediu și dezvoltarea durabilă(să descrieți succint aria de acoperire și impactul podcasturilor);
- să prezinte exemple ale unor lucrări similare, elaborate anterior;
- să dispună de personal calificat în realizarea angajamentelor confirmat prin CV-le ( echipă formată din cel puțin două persoane responsabile de producere și promovare);
- să asigure flexibilitate în procesul de colaborare și de executare a sarcinilor, conform cerințelor AO EcoContact;
- să își asumă responsabilitatea pentru respectarea drepturilor de autor și a drepturilor conexe;
- să cunoască tematica și să aibă o viziune de ansamblu privind elaborarea și desfășurarea podcasturilor.
Dosarul de participare la concurs va conține:
- Portofoliu /CV-ul companiei (și al echipei) inclusiv portofoliul de prezentare a lucrărilor similare realizate;
- formularul SITUAȚIILE FINANCIARE ale persoanei juridice pe ultimii 2 ani
- conceptul general, care va include o listă tentativă de teme pentru realizarea podcasturilor și informații privitor la promovarea producțiilor audio;
- planul calendaristic tentativ de realizare a celor 10 produse;
- oferta financiară pentru prestarea serviciilor solicitate, în MDL, TVA 0 (notă: ofertele vor fi evaluate în baza criteriului cost-eficiență)
- scrisori de recomandare pentru serviciile similare (prezintă un avantaj).
Perioada de executare a serviciilor
Redacția/persoana juridică selectată va trebui să asigure executarea serviciilor de producere a podcasturilor, conform unui calendar convenit cu AO EcoContact.
Data limită de prezentare a dosarelor: 16 iulie 2024, ora 10:00. Dosarele pot fi expediate prin e-mail – procurari@ecocontact.md, cc tatiana.gumene@ecocontact.md. Pentru informații suplimentare: tel.: 022 996 162, e-mail: tatiana.gumene@ecocontact.md .