Termen extins: Concurs de selectare a unui expert pentru elaborarea documentelor aferente ajustării cadrului normativ la prevederile Legii nr. 209/2016 privind deșeurile
Durata contractului: 4 luni /40 zile de lucru
Introducere:
Asociația EcoContact este o organizație non-guvernamentală și are drept scop promovarea proceselor de dezvoltare durabilă, protecția mediului și utilizarea sustenabilă a resurselor naturale la nivel regional. Asociația EcoContact activează la nivel local, național și regional.
Proiectul „O justiție verde pentru un mediu protejat si comunități durabile în Republica Moldova” implementat de AO EcoContact cu suportul Suediei își propune să contribuie la îmbunătățirea cadrului normativ și instituțional al guvernanței și al justiției de mediu prin promovarea unei implicări mai active și a unei cooperări mai strânse din partea tuturor actorilor-cheie în domeniul protecției mediului, la nivel național și local. Pe termen lung, acest lucru va avea un impact pozitiv asupra capacității de reglementare și asupra consolidării capacităților instituționale a autorităților competente naționale și regionale; de asemenea, vor fi îmbunătățite mecanismele de aplicare a legislației de mediu.
Legislația în domeniul deșeurilor în Moldova este elaborata la nivel strategic prin transpunerea directivelor europene și print-un set de acte normative elaborate către Ministerul Mediului.
În Republica Moldova domeniul gestionării deșeurilor este reglementat prin Legea nr. 209/2016 privind deșeurile, de rând și cu celelalte acte de politici și normative, după cum urmează:
Totodată, în prezent Ministerul Mediului finalizează elaborarea următoarelor acte normative:
Cele enumerate mai sus nu sunt singurele acte normative relevante pentru managementul deșeurilor. Lor li se adaugă un șir de legi, conexe domeniului vizat. Lista prescurtată a acestor acte, care urmează a fi incluse spre analiza în sarcina dată cuprind următoarele:
- Codul Vamal nr. 95/2021;
- Codul Subsolului nr. 3/2009;
- Codul Funciar nr. 828/1991;
- Codul Fiscal al Republicii Moldova nr. 1163/1997;
- Codul transporturilor rutiere nr. 150/2014;
- Legea nr. 1515/1993 privind protecția mediului înconjurător;
- Legea nr. 231/2010 cu privire la comerțul interior;
- Legea nr. 440/2001 cu privire la zonele economice libere;
- Legea nr. 151/2014 privind cerințele în materie de proiectare ecologică aplicabile produselor cu impact energetic;
- Legea serviciilor publice de gospodărie comunală nr. 1402/2002;
- Legea nr. 440/1995 cu privire la zonele și fâșiile de protecție a apelor râurilor și bazinelor de apă;
- Legea nr. 436/2006 privind administrația publică locală;
- Legea nr. 435/2006 privind descentralizarea administrativă
- Legea nr. 86/2014 privind evaluarea impactului asupra mediului;
- Legea nr. 160/2017 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător
- Legea nr. 1540/1998 privind plata pentru poluarea mediului;
- Legea nr. 982/2000 privind accesul la informație;
- Legea nr. 131 / 2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător;
- Legea regnului vegetal nr. 239/2007;
- Legea nr. 296/2017 privind cerințele generale de igienă a produselor alimentare;
- Legea nr. 75/2015 cu privire la locuințe;
- Legea privatizării fondului de locuințe nr. 1324/1993;
- Legea regnului animal nr. 439/1995 etc.
Lista exhaustivă a actelor legislative urmează a fi sugerată de către expert contractat în conceptul executării sarcinii (prezentat în maximum 10 zile după semnarea contractului și aprobat de către Ministerul Mediului)
Obiectivul de bază al sarcinii este suport Ministerului Mediului în evaluarea complexă a cadrului legislativ aferent domeniului gestionării deșeurilor din sectoarele cheie ale economiei naționale și elaborarea următoarelor documente:
Livrabilul nr. 1 Proiectului de lege pentru modificarea unor acte normative, care prevede aducerea cadrului legislativ menționat în pct.2 în concordanță cu Legea nr. 209/2016 privind deșeurile cu documentele de însoțire (conform Art. 68 art 1 (b)):
- proiectul de hotărîre a Guvernului privind aprobarea proiectului de lege pentru modificarea unor acte normative;
- tabelul de concordanță (ToC) pentru proiectul actului normativ.
- nota informativă
Livrabilul nr. 2. Efectuarea analizei impactului de reglementare a proiectului de lege pentru modificare unor acte normative, conform art. 25 alin.(2) a doua propoziția din Legea nr. 100/2017 cu privire la actele normative. (nota informativă cu un studiu de cercetare „Analiza impactului de reglementare - AIR”, elaborat în conformitate cu Hotărârii Guvernului nr. 23/2019 cu privire la aprobarea Metodologiei de analiză a impactului în procesul de fundamentare a proiectelor de acte normative)
Livrabilul nr. 3 Proiectul de lege privind modificarea Legii nr. 209/2016 privind deșeurile cu modificările introduse în Directiva 2008/98/CE privind deșeurile prin Directiva (UE) 2015/1127 și prin Directiva (UE) 2018/851 (sau incorporarea modificărilor in livrabilul nr. 1).
- proiectul de hotărîre a Guvernului privind aprobarea proiectului de lege pentru modificarea unor acte normative;
- tabelul de concordanță (ToC) pentru proiectul actului normativ;
- Analiza impactului de reglementare
- Nota informativă
Livrabilul nr. 4. Asigurarea consultărilor cu părţile interesate la nivel național pentru livrabilele nr. 1, 2 si 3. (anunt, proces verbal).
Realizarea studiului este clasificat în 3 etape:
5. Cerinţe faţă de aplicant:
Experții cointeresați trebuie să întrunească următoarele criterii:
Contractul va fi semnat cu aplicantul care va prezenta cea mai bună valorificare a resurselor puse la dispoziţie, luând în consideraţie următoarele criterii:
Expertul/a va semna un contract de prestări servicii şi în procesul de lucru se va consulta cu echipa proiectului.
7. Bugetul ofertei:
Consultantul/a va face propuneri privind remunerarea zilnică așteptată în EUR, prețul net.
8. Procedura de plată:
Plata se va efectua în tranşe, prin virament in MDL conform cursului donatorului, după aprobarea versiunii finale a livrabilelor de către Ministerul Mediului, conform pct. 4.
9. Prezentarea ofertei:
Oferta urmează sa includă următoarele documente:
Termenul-limită pentru depunerea dosarului: 22 aprilie 2022
Propunerile urmează a fi expediate la următoarea adresă e-mail: procurari@ecocontact.md, cu mențiunea poziției – Expert ajustarea legislatiei in domeniul deseurilor
Asociația își rezervă dreptul de a solicita documente suplimentare confirmative în caz de necesitate.