STOP defrișărilor ilegale

STOP defrișărilor ilegale

Web

EcoContact dă startul unei campanii de informare și sensibilizare cu privire la problemele de mediu, în cadrul căreia, lunar, pe parcursul întregului an vor fi abordate subiecte stringente din acest domeniu. Iar primul subiect pus în discuție se referă la defrișările ilegale de arbori și arbuști.

Natalia Guranda, director executiv EcoContact: ”Scopul campaniei de comunicare vizează informarea și sensibilizarea opiniei publice privind domeniile de dezvoltare durabilă, protecţia mediului, folosirea durabilă a resurselor naturale şi securitate ecologică. Prin intermediul caricaturilor, un mijloc de comunicare ilustrativ și pe înțelesul tuturor, ne propunem să informăm și să sensibilizăm opinia publică privind problemele și infracțiunile de mediu. Suntem ferm convinși că educația ecologică facilitează înţelegerea problemelor de mediu în profunzimea şi complexitatea lor, conducând în final la luarea deciziilor pe baza unei conştiinţe ecologice”.

Situația actuală privind fondul forestier național

Conform datelor publicate pe pagina oficială Moldsilva, actualmente, fondul forestier naţional constituie 12,7% din teritoriul ţării (tabelul 1). Majoritatea terenurilor acoperite cu păduri (87,2%) se află în proprietatea statului, restul fiind deţinute de primării (12,2%) şi doar 0,6% - de proprietari privaţi. Deşi are o participarea relativ nesemnificativă, fondul forestier, proprietate privată, este în continuă creştere.

Tabelul 1. Structura fondului forestier naţional conform Cadastrului funciar general

Picture1

În anul 2021, masa lemnoasă extrasă ilicit din fondul forestier a constituit 399,52 metri cubi, fiind înregistrate 66 de cazuri de tăieri ilicite. Astfel, au fost tăiați ilicit circa 3 117 de arbori, iar prejudiciile cauzate mediului calculate și înaintate spre achitare  au constituit 197 734 lei. Acestea sunt datele extrase din Anuarul IPM - 2021 „Protecția mediului în Republica Moldova”.

Chiar dacă cifrele comunică doar o parte din realitatea tristă a momentului, impactul defrișărilor ilegale este mult mai mare și resimțit în timp, cu efecte îndelungate care afectează grav echilibrul ecologic.

Cât durează un copac să crească complet

Este nevoie de cel puțin 20 de ani ca niște puieți plantați astăzi să preia rolul de padure. De exemplu, un stejar care este plantat astazi, ajunge la maturitate în 50 de ani. Cel mai bătrân arbore care crește pe teritoriul Republicii Moldova este stejarul din satul Cobîlea, raionul Șoldănești. Savanții estimează vârsta copacului la peste 700 de ani. Estimativ, trunchiul copacului are o circumferință de 7,5 metri, iar suprafața coroanei depășește 1000 de metri pătrați.

Un copac matur produce aproximativ 120 de kilograme de oxigen pe an, aproape 100 de metri cubi, care sunt suficienţi pentru o familie de trei oameni pe parcursul aceluiaşi an. Totodată, acelaşi arbore poate absorbi o cantitate de carbon, produsă de motorul maşinii la o distanţă de câteva mii de kilometri. Pe parcursul vieţii, un copac reciclează mai mult de o tonă de dioxid de carbon.

Rolul pădurilor în stabilitatea ecosistemului

Pădurea este o bogăţie naturală, al cărei rol în economia naţională şi ale cărei multiple funcţii în menţinerea echilibrului ecologic sunt greu de evaluat.  Nici un alt ecosistem terestru, nu asigură un echilibru mai complex şi o mai mare stabilitate, decat pădurea. Spaţiile verzi, indiferent de apartenenţă şi destinaţie, servesc la îmbunătăţirea calităţii mediului, menţinerea echilibrului ecologic. Iar rolul fizico-geografic al pădurilor se manifestă în câteva direcţii: geomorfologic, climatic, asupra solului, hidrologic, asupra culturilor agricole, asupra sănătății oamenilor și un rol social.

Influența geomorfologică: pădurile joacă un rol important în acumularea marilor depozite de cărbuni din subsol. Totodată, acestea previn producerea eroziunilor şi a alunecărilor de teren în părţile ridicate ale reliefului, favorizând în acelaşi timp depunerile în depresiuni. De asemenea, prezenţa pădurilor împiedică acţiunea destructivă a vânturilor.

Influența climatică: pădurile reglează extremele de temperatură din timpul iernii şi al verii, sporesc umiditatea absolută şi relativă a aerului, putând să acţioneze favorabil asupra precipitaţiilor; reduc viteza vântului; înlesnesc depunerea zăpezii; împiedică evaporarea apei din sol.

Rolul hidrologic se realizează prin absorbţia apelor de suprafaţă şi regularizarea debitelor lichide, care devin mai constante şi mai ridicate ,împiedicându-se astfel producerea inundaţiilor,drenarea biologică la care contribuie toate etajele de vegetaţie din pădure, fapt datorat transpiraţiei puternice a masei foliare.

Suprafeţele mari de pădure influenţează circuitul apei în natură. Vegetaţia forestieră participă la acest proces prin următoarele: frânează scurgerile de suprafaţă; înlesneşte infiltraţia şi percolarea profundă a apei din precipitaţii; alimentarea izvoarelor; asigurarea permanenţei şi regimului moderat al debitelor apelor curgătoare.

Influența pădurilor asupra sănătații oamenilor:

  • padurea purifică atmosfera; absoarbe CO2 și elimină Oxigen;
  • aerul de padure este mai curat, mai sanatos, deoarece fumul si praful lipsesc;
  • frunzișul des al padurii acționeaza ca un ecran protector și atenuează zgomotul;
  • padurea conține numeroase plante medicinale, fructe de padure, ciuperci comestibile, nectar și polen al florilor etc.

Prevederi legale privind tăierea ilegală sau vătămarea arborilor și arbuştilor

Conform Codului contravențional al Republicii Moldova, Articolul 122 - Tăierea ilegală sau vătămarea arborilor și arbuştilor:

(1) Tăierea ilegală sau vătămarea arborilor şi arbuştilor până la gradul de încetare a creşterii lor ori vătămarea arborilor şi arbuştilor care nu întrerupe creşterea lor se sancţionează cu amendă de la 50 la 100 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 40 la 60 de ore, cu amendă de la 300 la 500 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

 (2) Tăierea ilegală a arborilor şi arbuştilor din spaţiile verzi, vătămarea lor sau a unor părţi ale lor, defrişarea şi/sau strămutarea, fără permisiunea autorităţii administraţiei publice locale coordonată cu autorităţile administraţiei publice pentru mediu, a plantelor din spaţiile verzi în alte locuri în timpul efectuării de construcţii se sancţionează cu amendă de la 50 la 100 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 300 la 500 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

 (21) Vătămarea arborilor și arbuștilor din spațiile verzi prin incendiere se sancționează cu amendă de la 200 la 300 de unități convenționale aplicată persoanei fizice sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 40 la 60 de ore, cu amendă de la 600 la 800 de unități convenționale aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea de dreptul de a desfășura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an.

 (3) Acţiunile specificate la alin.(1) săvârşite de persoane responsabile de protecţia şi paza vegetaţiei forestiere se sancţionează cu amendă de la 60 la 120 de unităţi convenţionale.

 (4) Autorizarea de către persoane responsabile de protecţia şi paza vegetaţiei forestiere a recoltării de masă lemnoasă cu încălcarea legii şi a altor acte normative se sancționează cu amendă de la 100 la 150 de unități convenționale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 150 la 300 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere.

EcoContact susține și încurajează spiritul civic și îndeamnă cetățenii să se informeze din surse oficiale, precum și să sesizeze autoritățile în caz de suspiciune privind defrișările ilegale sau orice altă încălcare de mediu. Lucrările de tăiere a copacilor este legală doar în baza autorizației eliberate de Agenția de Mediu. Totodată, pentru semnalarea cazurilor de încălcare a legislației de mediu puteți apela la linia fierbinte a Inspectoratului pentru Protecția Mediului: 022226951.

Solicită o consultație de mediu

Solicitarea dvs. va fi preluată în scurt timp de către un consultant EcoContact, care vă va contacta pentru detalii.