În urma concursului organizat în cadrul Programului de granturi mici „Cetățeni activi pentru un mediu sănătos și Justiție verde”, au fost desemnate trei organizații beneficiare ale celei de-a patra runde de finanțare.
La concurs au fost depuse 12 propuneri de proiect, dintre care 10 au fost admise în etapa de evaluare calitativă. În baza criteriilor programului și a deliberărilor Comitetului de evaluare, trei inițiative au întrunit punctajul necesar și au fost recomandate spre finanțare.
Avem o deosebită plăcere să vă prezintăm câștigătorii rundei a IV-a:
A.O. „Moștenitorii”, organizație cu experiența de aproximativ 30 de ani, care va implementa proiectul în r. Rîșcani, com. Braniște, unde va reabilita circa 20 de fântâni publice, va efectua analiza apei din izvorul localității cu conectare la apeduct, va amenaja spații verzi și va mobiliza comunitatea pentru activități de curățenie și acțiuni de conștientizare ecologică.
A.O. „Tradiție și Memorie”, organizație care promovează valorile comunitare și educația ecologică, a propus spre implementare un proiect în r. Anenii Noi, com. Telița. Inițiativa prevede crearea primei grădini publice cognitiv–reziliente din localitate și a unui hub comunitar de informare ecologică. Spațiul va include arbori autohtoni, zone educaționale și activități dedicate întregii comunități, cu accent pe implicarea femeilor și copiilor.
Asociația de Băștinași „Anenii Noi - DOR”, r. Anenii Noi, s. Ruseni, este o organizație începătoare, creată cu scopul de a sprijini dezvoltarea socio-economică și durabilă a localității și de a consolida legăturile cu băștinașii din Anenii Noi și satele din componența orașului. Proiectul prevede dotarea gospodăriilor cu tomberoane pentru colectare selectivă, instalarea de compostoare demonstrative, pubele pentru deșeuri electronice și containere pentru plastic, precum și desfășurarea unei campanii de informare a populației privind prevenirea și gestionarea corectă a deșeurilor.
Urmare a desemnării câștigătorilor, la 10 octombrie curent, beneficiarii programului au participat la prima sesiune de instruire organizațională. În cadrul acesteia, participanții au fost familiarizați cu aspecte procedurale de raportare narativă și de coordonare a activităților în cadrul programului, coordonarea materialelor și respectarea regulilor de vizibilitate, precum și aspecte procedurale de raportare financiară.
Programul de granturi mici pentru ONG-uri de mediu „Cetățeni activi pentru un mediu sănătos și Justiție verde” este desfășurat prin proiectul „O justiție verde pentru un mediu protejat și comunități durabile în Republica Moldova”, finanțat de Suedia și implementat de AO EcoContact. Lansat în februarie 2023, programul are drept scop sprijinirea organizațiilor neguvernamentale din cele unsprezece raioane parte a Platformelor locale de mediu, în soluționarea problemelor de mediu locale, promovarea și facilitarea participării publicului la luarea deciziilor și elaborarea regulamentelor locale cu componente de mediu.