Regulamentul privind etichetarea ecologică - dezbateri publice cu părțile interesate

Regulamentul privind etichetarea ecologică - dezbateri publice cu părțile interesate

Astăzi, 27 decembrie curent, a fost organizat un atelier consultativ de dezbateri cu părțile interesate, în cadrul căruia a fost discutat proiectul final de Regulament privind etichetarea ecologică.

Evenimentul a întrunit reprezentanți ai Ministerului Mediului, Ministerul Economiei, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, CNA, Cancelaria de Stat, Agenția de Mediu, MOLDAC, AGEPI, Camera de Comerț, asociații obștești. În cadrul consultărilor, părțile interesate au discutat despre crearea mecanismului de etichetare ecologică, funcționalitatea acestuia, acreditarea organismelor de certificare, menținerea registrului operatorilor certificați, precum și rolul fiecărei instituții relevante de aplicabilitate a mecanismului ce transpune Regulamentul (EC) Nr. 66/2010 a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 cu privire la etichetarea ecologică a UE.

În linii mari, Regulamentul are scopul de a stabili un sistem voluntar de etichetare ecologică şi de a promova produsele și serviciile care au un impact redus asupra mediului pe parcursul întregului ciclu de viață, în comparație cu alte produse și servicii ce aparțin aceluiași grup de produse și servicii. De asemenea, documentul stabilește procedura de acreditare și înregistrare a organismelor de evaluare a conformității, cerințele cu privire la organismele de evaluare a conformității, procedura de evaluare a conformității produselor și serviciilor și de eliberare a certificatului de conformitate, criteriile de acordare a etichetei ecologice, inspecția produselor și serviciilor etichetate ecologice. 

Totodată, prevederile Regulamentului nu se aplică: medicamentelor de uz uman; medicamentelor veterinare; dispozitivelor medicale; produselor alimentare și furajelor; produselor care conțin substanțe, amestecuri și preparate care îndeplinesc criterii pentru a fi clasificate ca fiind toxice, periculoase pentru mediu, cancerigene sau mutagene pentru reproducere (CMR) în conformitate cu Legea nr. 277/2018 privind substanțele chimice.

Regulament privind etichetarea ecologică a fost elaborat de Ministerul Mediului în parteneriat cu AO EcoContact, în cadrul proiectului regional EU4Environment, finanțat de Uniunea Europeană.

 

 

Solicită o consultație de mediu

Solicitarea dvs. va fi preluată în scurt timp de către un consultant EcoContact, care vă va contacta pentru detalii.