Un depozit cu pesticide expirate la Prajila, terenurile afectate de exploatarea carierelor din zona Cobusca și lucrările de împădurire de la Mălăiești au fost documentate timp de opt luni de echipa platformei „Fără Filtre”.
Cele trei subiecte au fost abordate în proiectul jurnalistic „Pământul de după”, implementat de Truemedia SRL, prin platforma Fără Filtre, din octombrie 2025 până în mai 2026. Proiectul a fost realizat în cadrul rundei a II-a a Programului de granturi mici pentru mass-media „Jurnalism comunitar pentru un mediu sănătos și justiție verde”, parte a proiectului #JustițieVerde, finanțat de Suedia și implementat de AO EcoContact.
În cadrul programului, EcoContact sprijină investigații jurnalistice și inițiative media care aduc în atenția publică probleme de mediu, promovează justiția verde și încurajează implicarea publicului în protecția mediului.
Jurnaliștii au revenit în localitățile vizate, au discutat cu locuitori, autorități, agenți economici și specialiști, au solicitat informații oficiale și au analizat răspunsurile și documentele furnizate de instituții. În cazul lucrărilor de împădurire de la Mălăiești, echipa a examinat și informațiile despre cheltuielile publice.
La Prajila, raionul Florești, echipa a documentat un depozit în care erau păstrate pesticide expirate, inclusiv Furadan. Investigația a urmărit situația depozitului, reacțiile instituțiilor și soluțiile discutate pentru evacuarea și eliminarea substanțelor. Cu participarea unor experți de mediu, au fost prelevate probe de sol din apropierea clădirii. Potrivit rezultatelor prezentate în investigație, solul din zona testată era contaminat.
Sub ochii tuturor: depozit ilegal de pesticide | Nimeni nu-și asumă otrava | Ce-au arătat probele?
Metodologia utilizată pentru documentarea acestui caz a fost prezentată și la un eveniment organizat de Ambasada Regatului Țărilor de Jos, la care au participat reprezentanți ai comunității jurnalistice și ai societății civile.
În zona Cobusca, jurnaliștii au analizat modul în care sunt aplicate obligațiile de recultivare a terenurilor afectate de exploatarea resurselor minerale. Echipa a intervievat proprietari de terenuri, primari, agenți economici, inspectori de mediu, specialiști în pedologie și reprezentanți ai Ministerului Mediului și a participat la o ședință de judecată relevantă pentru unul dintre cazurile analizate.
Ce rămâne după cariere: nota de plată pentru pământul exploatat
Subiectul a fost dezvoltat printr-un interviu cu reprezentanții Ministerului Mediului, un reportaj despre modificările cadrului normativ și materiale explicative privind responsabilitățile pentru refacerea terenurilor.
La Mălăiești, raionul Orhei, echipa a urmărit lucrările de plantare și replantare, costurile raportate de instituții și datele despre caracteristicile solului. Materialul a prezentat informațiile obținute prin solicitări oficiale, opiniile specialiștilor și pozițiile autorităților implicate. Datele pedologice prezentate în reportaj au indicat prezența sărurilor în terenul destinat împăduririi.
Solul de la Mălăiești: bun pentru pădure? Ce am descoperit după demersurile oficiale
În cele opt luni de implementare, echipa a realizat 19 produse jurnalistice: 2 investigații, 3 reportaje, 6 știri, 2 interviuri, o dezbatere de tip podcast, 4 materiale educative și un produs video de tip call-to-action. Acestora li s-au adăugat 15 produse video complementare, inclusiv teasere, fragmente video și intervenții din teren, precum și un material promoțional general al proiectului. Cele 19 produse au acumulat aproximativ 75.000 de vizualizări pe YouTube și Facebook, iar împreună cu materialele complementare au ajuns la circa 500.000 de vizualizări.
Materialele proiectului au circulat și în afara canalelor redacției, prin preluări media, difuzări radio și TV și găzduirea playlistului seriei pe platforme partenere.
Valoarea totală a proiectului a constituit 211.005 MDL, dintre care 190.000 MDL au reprezentat grantul acordat, iar 21.005 MDL, contribuția Truemedia SRL.
