Membrii Comitetului de sub-bazin Lăpușna s-au întrunit la 25 septembrie curent, la Cărpineni, în cadrul unui atelier de lucru, care a avut scopul de a contribui la consolidarea capacităților membrilor Comitetului sub-bazinului hidrografic Lăpușna.
Discuțiile au fost axate pe aspecte generale în gestionarea deșeurilor în localitățile bazinului hidrografic. Tot aici, au fost abordate subiecte legate de cadrul normativ privind fluxurile de deșeuri ce cad sub principiul responsabilității extinse a producătorului (deșeuri de echipamente electrice și electronice, ambalaj și deșeuri de ambalaj, deșeuri de baterii și acumulatori); evidenta și raportarea deșeurilor de către serviciile de salubrizare și primăriile în sistemul www.siamd.gov.md.
Un subiect aparte a constituit componenta de informare, sensibilizare și implicare a populației în activitățile de salubrizare a comunităților din bazinul hidrografic și de menținere a condițiilor prietenoase mediului.
Partea a doua a zilei a culminat în s. Sofia, unde au fost luate în primire lucrările de amenajare a unui nou izvor situat chiar pe malul râului Lăpușna.
Lucrări în proces de amenajare :
Activitățile au fost desfășurate din cadrul proiectului implementat de A.O. EcoContact și organizația Pro Dezvoltare Rurală, cu suportul financiar al Agenției Elvețiene de Dezvoltare și Cooperare, Agenției Austriece de Dezvoltare, prin intermediul Acordului de implementare a proiectului „Consolidarea cadrului instituțional în sectorul alimentării cu apă și Sanitație din Republica Moldova (faza 1) – SDC ADA”.