Reprezentanta EcoContact, Natalia Guranda, directoarea executivă, participă în perioada 22-23 noiembrie, la Conferința Anuală a Părților Interesate a Agendei Maritime Comune pentru Marea Neagră (CMA). Evenimentul este găzduit de către Comisia Europeană și România, la sediul Băncii Naționale a României din București, și a adunat peste 150 de participanți din șase țări.
CMA este prima inițiativă de acest gen a Uniunii Europene pentru bazinul maritim al Mării Negre și este menită să consolideze cooperarea regională și economia albastră sustenabilă. Punerea în aplicare a CMA este asigurată prin coordonare anuală, prin rotație, de către unul dintre cele 6 state participante – Bulgaria, Georgia, Republica Moldova, România, Turcia și Ucraina. În 2023 coordonarea CMA a fost asigurată de România. În context, în mesajul său de salut, directoarea Direcției Generale Afaceri Maritime și Pescuit a Comisiei Europene, Charlina Vitcheva, și-a exprimat speranța ca Republica Moldova să preia coordonarea CMA pentru anul 2024.
Evenimentul își propune să întărească dialogul dintre toate părțile interesate din regiunea Mării Negre, precum autoritățile locale și regionale, reprezentanții proiectelor regionale, ai mediului academic și din domeniul cercetării, societatea civilă, industria, organizațiile internaționale etc.
Prima zi a conferinței a fost dedicată sesiunilor tematice, care servesc ca platformă pentru schimbul de bune practici între actorii regionali și practicienii din domeniu, iar cea de-a doua zi va include sesiuni mai interactive, cum ar fi o expoziție de proiecte, o oportunitate de networking și o sesiune hackathon. Ca parte a ultimei sesiuni, participanții vor fi invitați să discute și să identifice acțiuni concrete în sprijinul unei economii albastre reziliente și durabile în regiune, sub forma unor proiecte viitoare sau a altor activități.
Astfel, reprezentanții autorităților publice centrale și ai societății civile din Republica Moldova participă în Grupul Tehnic pe pescuit si acvacultura, care se va focusa pe crearea unii plan de acțiuni țintit pe acest subiect. În special, în contextul armonizării legislației, Moldova este cointeresată de preluarea unor bune practici ale țărilor participante la CMA.