Situația ecologică a râului Lăpușna lasă de dorit, mai ales în decursul ultimilor ani, când teritoriile din imediata apropiere a râului s-au transformat în adevărate colectoare de deșeuri provenite fie din gospodăriile satelor din vecinătate, fie de la structurile industriale prezente în zonă.
În acest context, la 19 octombrie curent, a avut loc o ședință de lucru cu participarea autorităților publice locale din comuna Cărpineni, raionul Hîncești, în cadrul căreia au fost discutate problemele existente în teritoriu și prevederile cadrului legal, precum și posibilitatea creării Comitetului Sub-bazinului râului.
Evenimentul a avut scopul de a informa autoritățile publice locale, reprezentanții inspecțiilor și ai agențiilor interesate, precum și cetățenii activi, despre rezultatele expediției realizate în luna iulie curent, de către reprezentanții A.O. EcoContact și ai Agenției „Pro Dezvoltare Rurală”, de-a lungul râul Lăpușna și în bazinul hidrografic al acestuia.
În același timp, au fost puse în discuție condițiile creării unei platforme de dialog între autorități, reprezentanții societății civile, Întreprinderilor Mari și Mijlocii și alți factori interesați, cu privire la identificarea punctelor-cheie și a provocărilor ce trebuie abordate în Planul de Management al râului Lăpușna. Utilitatea elaborării unui astfel de Plan de Management constă în îmbunătățirea calității apelor de suprafață și a terenurilor adiacente, gestionarea conflictelor legate de apă și căutarea soluțiilor pentru acestea, prevenirea inundațiilor, managementul integrat al apelor, etc.
Alte subiecte abordate în cadrul ședinței de lucru au ținut de eficiența Comitetului de sub-bazin, atribuțiile și obligațiile membrilor, componența, structura și potențialele activități care urmează a fi inițiate, odată cu crearea Comitetului în sine.
Activitatea a avut loc în cadrul proiectului „Promovarea Managementului integrat al apelor în bazinul râului Lăpușna”, finanțat de Agenția Austriacă pentru Dezvoltare și implementat de către AO EcoContact în parteneriat cu Agenția „Pro Dezvoltare Rurală”.