Astăzi, 19 aprilie 2024, la Orhei a avut loc prima ședință privind schimbul de experiență în domeniul managementului ariilor protejate, care a întrunit reprezentanți ai autorităților publice locale din cadrul ariilor protejate Parcul Național Orhei, Parcul Național ”Nistrul de Jos”, Rezervația naturală/științifică ”Codru” și reprezentanți ai administrațiilor unora dintre aceste arii protejate. Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului Îmbunătățirea managementului ariilor protejate din Republica Moldova prin dezvoltarea instituțională, consolidarea capacităților și restaurarea habitatelor, finanțat de către Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA) cu fonduri ale Cooperării Austriece pentru Dezvoltare (ADC) și implementat de către AO Societatea Ecologică ”Biotica” și AO EcoContact.
În cadrul ședinței, participanții au fost familiarizați cu activitățile implementate în cadrul proiectului premergător: Măsuri de adaptare și reziliență la schimbările climatice și dezvoltarea instituțională în Zona Umedă Ramsar ”Nistrul de Jos”, în urma căruia a fost înființat Parcul Național ”Nistrul de Jos”. De asemenea, au fost expuse obiectivele proiectului actual, printre care oferirea suportului de ordin legal, fiscal și informațional pentru integrarea serviciilor ecosistemice la nivel național și local, fortificarea capacităților administrațiilor ariilor protejate pentru un management eficient, precum și îmbunătățirea capacității ecologice a peisajelor din cele trei arii protejate, oferind habitate sănătoase pentru specii și un mediu sănătos pentru comunitățile locale.
Un alt scop al ședinței de astăzi a fost identificarea necesităților părților interesate în gestionarea ariilor protejate în raport cu obiectivele proiectului. În acest context, una dintre cele mai mari necesități expusă de reprezentanții administrației publice locale din Parcul Național ”Nistrul de Jos” vizează instituționalizarea ariei protejate, precum și elaborarea planului de management. O altă sugestie parvenită din partea participanților a vizat necesitatea unui studiu de analiză a apelor freatice și subterane, pentru a cunoaște despre calitatea apei. Totodată, aceștia au apreciat activitățile realizate cu suportul Agenției Austriece pentru Dezvoltare în cadrul primului proiect, în special, cele de infrastructură, împădurire și ecoturism.
Autoritățile publice locale din cadrul Parcului Național Orhei au enunțat problema managementului deșeurilor ca una dintre cele mai stringente. De asemenea, s-a făcut referire la necesitatea creării și amenajării unor trasee turistice, împăduriri, întreprinderea măsurilor de îmbunătățire a pășunilor.
La final, cei peste 30 de participanți la ședință au salutat ideea organizării unor astfel de întruniri, manifestând deschidere și interes față de proiectul enunțat. Astfel, s-a decis circularea și completarea unui chestionar individual de evaluare a necesităților autorităților publice locale, ca ulterior în baza acestuia să fie identificate și implementate activitățile prioritare, în funcție de resursele proiectului și posibilitățile de cofinanțare.
Pentru mai multe informații despre proiect accesați https://www.ecocontact.md/ro/project/imbunatatirea-managementului-ariilor-protejate-din-republica-moldova-prin-dezvoltarea-institutionala-consolidarea-capacitatilor-si-restaurarea-habitatelor/
Persoana de contact: Tatiana Gumene, nr. tel. 069198666, E-mail: tatiana.gumene@ecocontact.md