Douăzeci de judecători și procurori din diferite regiuni ale Republicii Moldova au participat, pe 9 aprilie, la un seminar de instruire privind investigarea încălcărilor de mediu din domeniul forestier, cinegetic și al ariilor naturale protejate. Evenimentul s-a desfășurat la Chișinău și a fost organizat de EcoContact, în parteneriat cu Institutul Național al Justiției și Ministerul Mediului.
Seminarul a avut drept scop consolidarea capacităților organelor de drept în aplicarea legislației de mediu la examinarea cauzelor penale de mediu. Participanții au analizat cadrul normativ și instituțional privind gestionarea fondului forestier, regimul cinegetic și protejarea ariilor naturale, cu accent pe modificările recente ale Codului Silvic, ce urmează să intre în vigoare la 26 aprilie 2025.
Sesiunile de instruire au fost susținute de reprezentanți ai Ministerului Mediului, Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Institutului Național al Justiției și EcoContact. Discuțiile au vizat aspecte juridice practice privind administrarea pădurilor, evaluarea prejudiciilor de mediu și instrumentele legale disponibile pentru urmărirea penală a infracțiunilor de mediu.
Au fost, de asemenea, prezentate practici judiciare relevante și provocările întâlnite în documentarea și probarea cauzelor penale de mediu.
Evenimentul face parte din proiectul „O justiție verde pentru un mediu protejat și comunități durabile în Republica Moldova”, implementat de EcoContact cu sprijinul Suediei.