Evaluarea impactului asupra mediului: mecanism actual de aplicare și modificările propuse

Evaluarea impactului asupra mediului: mecanism actual de aplicare și modificările propuse

EcoContact, în parteneriat cu Ministerul Mediului și Institutul Național al Justiției, a desfășurat astăzi, atelierul de instruire privind „Evaluarea impactului asupra mediului: aspecte de aplicare normativa și noile modificări”. Activitatea se încadrează în formarea continuă pe segmentul justiției de mediu și face parte din seria de instruiri în domeniul aplicării legislației de mediu, organizate în cadrul proiectului „Justiție Verde”, susținut de Suedia.

La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților de mediu, judecători și procurori practicieni, precum și formatori din rețeaua Institutului Național al Justiției.

Prezentă la eveniment, Dna Maria Frunze, judecător, formator INJ a menționat importanța cunoașterii particularităților procedurii de EIM și aplicării practice a acesteia în vedere identificării încălcărilor atât normative, cât și procedurale.   

Aspectele specifice abordate în cadrul atelierului au inclus: procesul de EIM, măsurile de asigurare a calității raportului privind EIM, rolul autorităților de mediu în implementarea mecanismului de evaluare, precum și analiza cazuisticii în domeniul EIM în context transfrontalier.

Evaluarea impactului asupra mediului reprezintă o procedură relativ nouă pentru Republica Moldova. Deși, până în anul 2014, EIM era reglementată de ”Legea nr. 851/1996 privind expertiza ecologică și evaluarea impactului asupra mediului”, aceasta se aplica doar în cazul unor proiecte de importanță națională sau cele cu potențial impact transfrontalier.

În urma procesului de armonizare a legislației naționale de mediu cu cea a Uniunii Europene, prin transpunerea parțială a Directivei 2011/92/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului, la data de 29 mai 2014, a fost adoptată Legea nr. 86/2014 privind evaluarea impactului asupra mediului.

Scopul Legii nr. 86/2014 este instituirea unui cadru juridic de funcționare a mecanismului de evaluare a impactului asupra mediului al unor proiecte publice și private sau al unor genuri de activitate planificate, pentru asigurarea prevenirii sau minimizării, la etapele inițiale, a impactului negativ asupra mediului și sănătății populației.

Evaluarea impactului asupra mediului reprezintă un mecanism de asigurare a protecției mediului aplicat la etapa inițială de planificare a activităților economice în scopul:

a) identificării prealabile a efectelor directe sau indirecte pe care le pot avea unele genuri de activitate planificată asupra mediului și sănătății populației și corespunderii caracteristicilor acestor activități legislației, normelor și standardelor de mediu în vigoare;

b) prevenirii și minimizării impactului asupra mediului și sănătății populației prin elaborarea măsurilor pentru protecția mediului care trebuie respectate, în cazul realizării proiectului, sau prin interzicerea demarării activităților planificate, în cazul încălcării cerințelor de mediu;

c) prevenirii sau diminuării efectelor negative ale activității planificate asupra mediului, inclusiv asupra sănătății populației.

Este important de subliniat faptul că cadrul normativ privind evaluarea impactului de mediu a fost supus revizuirii și la data  de   21.10.2022 a fost publicată Legea nr 226/2022 privind modificarea unor acte normative (modificarea Legii  nr. 86/2014 privind evaluarea impactului asupra mediului, Legii nr. 11/2017 privind evaluarea strategică de mediu, abrogarea Legii nr. 851/1996 privind expertiza ecologică).

Modificările vor intra in vigoare la data de 21.10.2023

https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=133703&lang=ro#

https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=133703&lang=ru

Este incontestabil rolul aplicării procedurii de evaluare a impactului asupra mediului în vederea protecției mediului, atât în prezent, cât și, în perspectivă, pentru generațiile viitoare, precum și pentru a stopa reducerea biodiversității în scopul prevenirii degradării componentelor de mediu.

Aplicarea eficientă a mecanismului de evaluare a impactului asupra mediului și garantarea respectării drepturilor și obligațiilor ce le revin subiecților implicați în acest proces este asigurat inclusiv de către autoritățile de mediu de resort, cât și de către organele de drept.

Galerie Foto
Solicită o consultație de mediu

Solicitarea dvs. va fi preluată în scurt timp de către un consultant EcoContact, care vă va contacta pentru detalii.