Autoritățile publice locale din comunitățile înscrise în Aria Naturală Protejată „Rezervația Biosferei Prutul de Jos” (RBPJ) și echipele AO EcoContact și Centrul de Consultanță Ecologică Cahul, s-au întrunit la 26 februarie 2021 într-o ședință de lucru, în cadrul căreia au fost prezentate două documente-cheie: Planul de Management al Sub-bazinului Frumoasa-Crihana și Analiza vulnerabilității climatice. Ambele documente reflectă măsurile de adaptare și reziliența la schimbările climatice, măsurile de protecție și management integrat al resurselor de mediu în RBPJ, prioritățile de mediu și integrarea acestora în documentele de politici locale.
Astfel, la sesiunile de discuții au fost abordate mai multe subiecte legate de actualizarea cadrului strategic de planificare – mai exact, Planurile de Dezvoltare – la nivel raional și local și complementarea acestora cu prioritățile de mediu.
Un accent aparte a fost pus pe evaluarea vulnerabilității climatice din perspectiva a patru clustere:
Tot astăzi s-au întrunit și membrii Comitetului de Sub-bazin Frumoasa-Crihana pentru a pune în discuții gestionarea corectă a resurselor de apă, sol și aer, precum și posibilitățile de informare, sensibilizare și implicare a populației din sub-bazin, în acțiunile pentru climă, cu perspectiva cultivării unor atitudini responsabile pentru mediul înconjurător.
Ședința a finalizat cu aprobarea modificărilor la Regulamentul de activitate al Comitetului de sub-bazin.
Activitățile sus-menționate au loc în cadrul proiectului Consolidarea măsurilor de adaptare la schimbările climatice în Rezervația Biosferei „Prutul de Jos”, finanțat de Agenția Austriacă de Dezvoltare și implementat în parteneriat de AO EcoContact și CCE Cahul.