Platformele Locale de Mediu din 11 raioane au analizat situația încălcărilor de mediu și au discutat aplicarea regulamentelor locale

Platformele Locale de Mediu din 11 raioane au analizat situația încălcărilor de mediu și au discutat aplicarea regulamentelor locale

În luna februarie 2026, reprezentanți ai instituțiilor publice, autorităților locale și organizațiilor de mediu s-au întâlnit în 11 raioane ale Republicii Moldova pentru a analiza provocările de mediu la nivel local și modul în care sunt aplicate regulamentele locale. Discuțiile au avut loc în cadrul Platformelor Locale de Mediu, mecanism care reunește instituțiile responsabile de aplicarea legislației de mediu la nivel teritorial. În total, au fost desfășurate 21 de evenimente: 11 ședințe ale membrilor platformelor și 10 ateliere de lucru dedicate autorităților publice locale, care au reunit 294 de participanți.

Evenimentele au fost organizate de AO EcoContact, în parteneriat cu Ministerul Mediului al Republicii Moldova, în cadrul proiectului „O justiție verde pentru un mediu protejat și comunități durabile în Republica Moldova”, implementat cu suportul Suediei.

Întâlnirile au avut loc în raioanele Cahul, Edineț, Bălți, Rîșcani, Călărași, Hîncești, Ialoveni, Anenii Noi, Fălești, Ștefan Vodă și Căușeni, cu participarea reprezentanților instituțiilor de mediu, ai autorităților locale, organelor de drept și organizațiilor neguvernamentale. Reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Sănătate Publică au fost prezenți la toate ședințele platformelor, oferind informații despre monitorizarea calității apei și cerințele sanitare aplicabile fântânilor publice. La întâlnirea din raionul Hîncești a intervenit și un reprezentant al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, care a prezentat o analiză privind tarifele pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare.

Participanții au examinat situația de mediu pentru perioada octombrie 2025 – februarie 2026, inclusiv tipurile de încălcări constatate, cazurile investigate și dificultățile întâmpinate de autorități în aplicarea legislației.

Atelierele pentru autoritățile publice locale au reunit 182 de persoane, în principal primari, viceprimari, secretari ai consiliilor locale și specialiști din primării. Instruirile au vizat două instrumente normative destinate administrației locale: Regulamentul privind folosința și protecția obiectelor regnului vegetal și Regulamentul privind gestionarea surselor de apă descentralizate, inclusiv fântânile și izvoarele.

Platformele Locale de Mediu au fost create pentru a aduce la aceeași masă instituțiile responsabile de aplicarea legislației de mediu la nivel raional. Acest format de cooperare ne permite să analizăm împreună problemele din teritoriu și să identificăm măsuri pentru prevenirea și tratarea încălcărilor de mediu”, a declarat Igor Matveiciuc, jurist al AO EcoContact.

Membrii platformelor se vor întruni trimestrial pentru a monitoriza situația de mediu și aplicarea regulamentelor locale.

Platformele Locale de Mediu au fost instituite prin ordin al Ministerului Mediului și funcționează ca un mecanism de cooperare între instituțiile responsabile de protecția mediului și autoritățile publice locale. Secretariatul rețelei este asigurat de AO EcoContact, care oferă suport juridic și metodologic pentru aplicarea legislației de mediu la nivel raional.

Persoanele care se confruntă cu probleme legate de încălcarea legislației de mediu pot solicita asistență juridică gratuită la numărul de telefon 022 996 162 sau accesând butonul „Solicită o consultație de mediu” de pe pagina www.ecocontact.md. Serviciul este disponibil pentru cetățeni și comunități locale, cu excepția agenților economici.

Banner Platformelocale

Solicită o consultație de mediu

Solicitarea dvs. va fi preluată în scurt timp de către un consultant EcoContact, care vă va contacta pentru detalii.